Ziua Marinei pe care nu o avem

Am reținut trei idei din cuvântarea solemnă a președintelui Iohannis cu ocazia Zilei Marinei Române. Prima, că aliații noștri nu dau doi bani pe ”importanța strategică” a faptului că România are ieșire la Marea Neagră. Pur și simplu această ”importanță” nu este încă ”recunoscută”. Sau, în cuvintele lui Iohannis: ”Depunem eforturi consistente pentru ca rolul Mării Negre şi importanţa sa strategică să fie recunoscute la nivelul NATO şi al Uniunii Europene.” Adică, ne chinuim din greu să ne bage lumea în seamă, dar nu, încă nu ne-a ieșit figura.

A doua idee este că nu avem o armată inzestrată și pregătită. Din nou, în cuvintele lui Iohannis: ”Avem nevoie de o armată înzestrată şi pregătită să facă faţă cu succes provocărilor actuale”. Cu alte cuvinte, am cam avea nevoie de aramtă, ne-o dorim, dar ea este acum doar un deziderat, ceva ce ne-am plăcea să avem, dar deocamdată încă nu există, fiindcă, dacă ar exista, n-am mai avea nevoie, nu-i așa?

Iar a treia idee vine în continuarea primelor două: România va face ”eforturi deosebite în ceea ce priveşte dotarea şi modernizarea”. Altfel zis, cheltuielile Statului cu dotarea armatei vor fi ieșite din comun (”deosebite”, după cum zice Iohannis), iar pe baza experienței de până acum, aceste cheltuieli vor însemna, ce altceva decât achiziționarea de armament second hand scump din depozitele NATO.

Și acum, dați-mi voie să unesc cele trei idei enunțate (și aplaudate) festiv de Ziua Marinei într-o singură frază/concluzie, păstrând mesajul lui Iohannis: România nu contează pentru aliați, nu avem armată, dar nădăjduim că dacă vom cumpăra destule vechituri militare de la ei, poate-poate, cândva, ne vor băga și pe noi în seamă.

Nu este ceva ce un președinte responsabil ar declara la o zi festivă a armatei, nu-i așa? Și, în nici un caz, ceva ce merită aplaudat. Mai degrabă huiduit.

Fiindcă, dacă Iohannis o ține tot așa, la următoarea Zi a Marinei, ne vom aplauda pe noi înșine cu palme peste față,în timp ce aliații ne vor decerna diploma ”Clientul anului”. Și armată tot nu vom avea.

Editorial de Călin Georgescu